înapoi                                                                                înainte

Tristeţea, Amărăciunea, Mâhnirea

       Tristeţea este o emoţie normală, pe care cu toţii o trăim din când în când. Se poate spune că tristeţea face viaţa mai interesantă, ne permite să apreciem mai bine, printr-un efect de contrast, emoţii pozitive ca bucuria sau fericirea.

     Dacă tristeţea se instalează de multe ori  fără să existe (aparent) un motiv desluşit, amărăciunea şi, cu atât mai mult mâhnirea sunt emoţii bine motivate.

    Prin mâhnire (sau durere sufletească) se înţelege totalitatea reacţiilor emoţionale provocate de pierderea ireparabilă a unui bun de preţ.

 

         Un comportament care însoţeşte aproape întotdeauna durerea sufletească este plânsul.

Plânsul se caracterizează printr-o secreţie crescută de lacrimi, astfel încât ochii devin înlăcrimaţi, o parte din lichidul lacrimal se revarsă pe obraz, persoana care plânge îşi înghite zgomotos lacrimile în exces ajunse în cavităţile nazale (îşi trage nasul) sau şi le evacuează de acolo (îşi suflă nasul).

Plânsul poate fi însoţit de hohote (respiraţie accelerată în decursul căreia atât inspirul cât şi expirul sunt scurtate) şi poate genera sunete asemănătoare suspinelor (plâns cu suspine) sau asemănătoare cu cele produse în timpul sughiţului (plâns cu sughiţuri). Adeseori plânsul coexistă cu ţipete puternice sau înăbuşite, cu exprimări verbale (sau încercări de articulare a unor cuvinte) sub formă de implorări, reproşuri sau autoreproşuri, lamentări, ameninţări. Uneori apar mişcări necoordonate, prăbuşire la pământ şi chiar convulsii tonico-clonice sau paralizii de natură isterică. Faţa se înroşeşte, se umflă, devenind neatractivă şi, în cazuri extreme, chiar respingătoare.

Episodul de plâns este involuntar, copleşitor şi încetează treptat într-un interval de ordinul minutelor sau al zecilor de minute.

     Cuprins                                                                             Comportamentul voluntar