înapoi                                                                                  înainte

Surpriza

        Prin surpriză se înţelege o stare emoţională de scurtă durată (de ordinul secundelor sau chiar al fracţiunilor de secundă), stare emoţională provocată de declanşarea unui eveniment neaşteptat, a cărui probabilitate de realizare în acel loc şi în acel moment era apreciată ca fiind foarte mică.

Tot surpriză este şi starea emoţională trăită de cineva care, fără a fi prevenit, intră brusc în contact cu o stare de lucruri ce, altminteri, poate fi normală în sinea ei.

Surpriza poate fi asociată, în diferite grade, cu înfiorarea, cu sperietura, cu mirarea, cu uimirea, cu uluirea sau chiar cu starea de şoc.

Coloratura hedonică a surprizei poate fi plăcută, neplăcută sau neutră.

Surpriza se manifestă, de regulă, printr-o serie de contracţii bruşte ale unor muşchi. Subiectul surprins tresare. Are loc, la nivelul întregului corp, o încordare a muşchilor, o pregătire a organismului pentru ce este mai rău.

Expresia feţei se schimbă: sprâncenele se ridică şi se arcuiesc, pielea dintre ele devine întinsă.

Pe frunte apar riduri orizontale. Pleoapele superioare sunt mult ridicate iar cele inferioare sunt deopotrivă de mult coborâte. Sclerotica ("albul ochilor") devine observabilă atât deasupra cât şi dedesubtul irisului. Mandibula se lasă în jos, subiectul rămânând, de obicei, "cu gura căscată". Uneori gura schiţează şi un uşor surâs.

 

            

 

O dată ce subiectul îşi dă seama despre ce este vorba, surpriza se converteşte treptat, după caz, în îngrijorare, frică sau spaimă, în dezgust sau dispreţ, în furie, în amuzament, plăcere sau fericire, iar atunci când situaţia nou ivită este de neînţeles, expresia feţei este aceea de confuzie.

 

                      

 

         Principalul efect al surprizei este deplasarea rapidă a atenţiei către evenimentul survenit pe neaşteptate.

Există studii ce pun în evidenţă activarea nucleului accumbens în clipa în care survine surpriza. Aceste studii sugerează că maşinăria noastră cerebrală, prin cablajul ei înnăscut, agreează noutăţile, cu atât mai mult cu cât ele sunt mai surprinzătoare.

        Procesul de învăţarea este facilitat atunci când creierul sesizează o discrepanţă evidentă între ceea ce survine în realitate şi ceea ce era de aşteptat să se petreacă, deoarece în aceste cazuri se activează neuronii producători de dopamină din substantia nigra şi din aria ventrală a tegmentului mezopontin (VTA), situaţie asemănătoare celei se petrece în învăţarea stimulată prin recompensare.

Nivelul dopaminei nu creşte atunci când cele ce se întâmplă sunt previzibile.

Cuprins                                                                                           Frica