înapoi                                                                                înainte

Supărarea, Mânia, Furia

Mânia de care este cuprinsă la un moment dat o persoană este o reacţie emoţională generată de o nedreptate care i se face, de tentativa  cuiva de a o deposeda de bunurile sale sau de nesatisfacerea unei nevoi sau a unei dorinţe (care i se par a fi legitime), vinovatul fiind mai mult sau mai puţin bine identificat.

Mânia se poate exprima cu diferite intensităţi, de la o simplă supărare produsă de ceva resimţit ca o frustrare sau ca o vexaţiune şi până la accese de furie agresivă.

 

   

 

Folosind tehnica imagistică a tomografiei prin emisie de pozitroni PET, o echipă de cercetători a măsurat (2004) variaţiile debitului sangvin în creierul unor persoane sănătoase, în timp ce acestea ascultau relatări ale unor fapte la care au fost martori şi care, la timpul respectiv, le-au supărat foarte tare (le-au înfuriat).

Atâta vreme cât persoanele investigate s-au dovedit capabile să-şi stăpânească furia de care începuseră să fie cuprinse, s-a observat o creştere a debitului sangvin la nivelul cortexului prefrontal ventro-medial (mai cu seamă în cel din emisfera cerebrală stângă), ca şi cum de acolo ar fi plecat impulsurile nervoase necesare inhibării unor alte zone implicate în declanşarea  comportamentului impulsiv tipic mâniei. Din clipa în care supărarea şi mânia resimţite au degenerat în furie, s-a constatat o scădere a debitului sangvin la nivelul cortexului prefrontal ventro-medial stâng şi o creştere a lui în regiunea creierului în care se află nucleul amigdalian de aceeaşi parte.

Au loc modificări la nivelul sistemului endocrin şi al celui nervos autonom,  îndeosebi partea care controlează reacţiile cardio-vasculare. Mânia se asociază cu creşterea tensiunii arteriale, creşterea producţiei de testosteron şi scăderea producţiei de cortizon.

http://www.sciencedaily.com/releases/2010/05/100531082603.htm

Pentru a trage concluzii cât mai corecte din cele mai sus menţionate, autorii studiului au investigat în acelaşi mod un lot de bolnavi suferind de depresie nervoasă majoră asociată cu atacuri de furie precum şi alt lot de bolnavi suferind de depresie nervoasă majoră dar fără a fi asociată cu atacuri de furie. La primul lot, debitul sangvin creştea mult mai puţin la nivelul cortexului prefrontal ventro-medial stâng decât la persoanele sănătoase. La al doilea lot, debitului sangvin creştea la nivelul cortexului prefrontal ventro-medial stâng  în aceeaşi măsură ca la persoanele sănătoase.

Mânia este o stare resimţită ca neplăcută de cel către care o trăieşte, împingându-l pe acesta la acţiuni menite, în principiu, să diminueze sau să elimine disconfortul produs.

Mânia este însoţită de o înviorare generală (arousal ), de o angajare globală a organismului în vederea acţiunilor ce vor avea loc. De cele mai multe ori, mânia este caracterizată, însă, de o gândire impulsivă, lipsită de un plan clar de acţiune. În tiparul mâniei se regăsesc elemente ce fac parte din frică, dar şi din starea de excitaţie (uneori cu elemente similare din starea de excitaţie sexuală).

Deşi, în esenţă, mânia este neplăcută, ea este, totuşi, "agreată" de maşinăria cerebrală, de vreme ce recurgem atât de des la ea când suntem contrariaţi de cineva sau de ceva. Sub acest aspect, mânia, ca şi stările afective pozitive (cum este, de exemplu, fericirea), motivează subiectul să se apropie de factorul cauzal, chiar dacă, de această dată, apropierea vizează eliminarea respectivului factor cauzal. Frica, dezgustul, tristeţea, dimpotrivă, dau naştere unei tendinţe de îndepărtare de factorul cauzal.

 Principala modificare intervenită în expresia facială este încruntarea (coborârea extremităţilor mediale ale sprâncenelor şi apropierea lor una de cealaltă, cu încreţirea pielii dintre ele, muşchiul responsabil de aceste modificări fiind muşchiul corrugator supercilii).

  Nu este clar dacă trecerea la acţiune diminuează mânia sau dacă mânia alimentează acţiunea. Mânia este o emoţie primitivă, generată la nivelul formaţiunilor cerebrale limbice şi a nucleilor amigdalieni. Este o reacţie care, probabil, a fost cândva utilă supravieţuirii, putând descuraja adversarul, dar care astăzi pare a fi contraproductivă.

Animalele de pradă manifestă o formă de specială de furie atunci când intră în defensivă (defense rage behavior). Acest comportament poate fi declanşat experimental (la pisică, de exemplu) prin stimularea hipotalamusului medial, la fel cum stimularea hipotalamusului lateral declanşează comportamentul de atac.

Aparent, fiinţele ar trebui să se ferească de comportamente percepute ca neplăcute. Într-o lucrare publicată în 2008, se arată, însă, că lucrurile nu stau întotdeauna aşa, atunci când furia, deşi neplăcută, este apreciată drept utilă în confruntarea ce urmează a avea loc. 

http://www.physorg.com/pdf125772884.pdf

Dintr-o altă lucrare publicată în 2011 rezultă că aplicarea la nivelul frunţii a unor curenţi electrici slabi creşte semnificativ capacitatea persoanelor de a-şi controla impulsivitatea reacţiilor la provocări.

http://www.alphagalileo.org/ViewItem.aspx?ItemId=105608&CultureCode=en

 

    cuprins                                                                       Aversiune, Dezgust, Dispreţ