înapoi                                                                                                            înainte

Comportamentul voluntar

        Putem ieşi dintr-o stare de nemişcare în care ne aflăm la un moment dat sau ne putem opri dintr-o activitate oarecare pe care o desfăşurăm i putem trece, eventual, la o altă activitate) chiar şi în absenţa unui stimul din exterior.

Întreprindem ceva, în asemenea situaţii, pentru că vrem, şi vrem, de regulă, numai dacă anticipăm că vom avea parte (într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat) fie de o recompensă pentru faptul de a fi întreprins acea activitate (recompensă ce poate lua, după caz, forma unei stări afective de plăcere sau forma suprimării unei eventuale suferinţe), fie de o pedeapsă (o posibilă durere sau vătămare) în cazul în care nu am fi întreprins respectiva activitate.

Există trei sisteme generale de coordonare a comportamentului voluntar:

a) Sistemul de anticipare a recompensării care stă la baza declanşării acelor comportamente ce duc la satisfacerea unor nevoi (de exemplu, căutarea hranei sau a apei) sau la împlinirea unor dorinţe.

Când este încununat de succes, acest tip de comportament primeşte drept recompensă atenuarea până la dispariţie a senzaţiei de disconfort provocată de foame sau de sete şi, totodată, dobândirea unei stări de plăcere în momentul în care alimentele şi apa, după găsire, sunt ingerate (sau după ce o eventuală dorinţă este împlinită).

Examinarea creierului prin imagerie funcţională de rezonanţă magnetică  (fMRI) arată o activare a striatum-ului ventral (format din nucleul accumbens şi din tuberculul olfactor precum şi din extremităţile ventrale ale nucleului caudat şi ale nucleului putamen) atunci când o fiinţă are un comportament orientat către un scop (căutare a hranei, a apei sau, atunci când este cazul, a drogurilor). Atunci când acest comportament devine compulsiv (cu precădere în cazul dependenţei de droguri), activarea se mută spre striatum-ul dorsal (alcătuit din nucleul caudat situat medial,  nucleul putamen situat lateral şi  nucleul fundus situat inferior).

Elementul morfologic principal care permite funcţionarea sistemului de anticipare a recompensării este fasciculul medial al creierului (medial forebrain bundle sau MFB), principala materie albă aflată în regiunea laterală a hipotalamusului.

Fasciculul medial al creierului conţine axoni aparţinând unor neuroni aflaţi în  doi nuclei importanţi din mezencefal: substantia nigra şi aria ventrală a tegmentului mezopontin (ventral tegmental area sau VTA).

O parte a fasciculului medial al creierului poartă numele de circuit al recompensei şi conţine, în principal, axoni plecaţi din aria ventrală a tegmentului mezopontin (axoni ce transportă dopamină şi care se îndreaptă spre nucleul accumbens, spre alte formaţiuni limbice precum şi spre cortexul frontal).

În funcţie de una sau alta dintre destinaţii, se poate vorbi de o cale mezolimbică,  o cale mezocorticală sau de o cale mezocorticolimbică.

 

      

 

Esenţial este faptul că aria ventrală a tegmentului mezopontin primeşte de la nucleul ventro-medial al hipotalamusului informaţii referitoare la gradul de satisfacere a nevoilor, informaţii folosite pentru declanşarea comportamentului de hrănire sau de adăpostire, toate acestea pe fondul "trezirii" (arousal) sau al înviorării  întregului organism, stare generată de descărcarea dopaminei în nucleul accumbens.

O altă zonă importantă a hipotalamusului, numită nucleul arcuat, inundă cu endorfină aria ventrală a tegmentului mezopontin ori de câte ori comportamentul de căutare a resurselor este încununat de succes, permiţând savurarea utilizării sau a consumului acelor resurse.

 

 

b) Sistemul de anticipare a pedepsei, care este capabil să declanşeze, după caz, comportamentul de fugă sau cel de angajare în luptă (fly or fight). Un rol important în funcţionarea acestui sistem îl joacă substanţa cenuşie periapeductală (PAG), talamusul şi hipotalamusul.

c) Sistemul de inhibiţie comportamentală, care intervine atunci când ameninţarea este de aşa natură încât nici comportamentul de fugă şi nici cel de luptă nu par a fi în măsură să rezolve favorabil situaţia ivită. Informaţia privind imposibilitatea succesului acestor comportamente pleacă de la cortexul prefrontal dorso-lateral şi se orientează către nucleii mediali ai raphe-ului (care secretă serotonină) şi către locus coeruleus (care secretă noradrenalină). Participă formaţiuni din sept, hipocamp, nucleii bazali şi nucleul amigdalian. Sistemul de inhibiţie comportamentală generează pasivitate şi supunere.

Comportamentul voluntar al fiinţelor vii este motivat fie de înlăturarea unei lipse, fie de evitarea durerii şi a disconfortului, dar, cel mai adesea, de dobândirea plăcerii.

Motivarea comportamentelor poate fi apetitivă (asociată cu un eveniment plăcut), sau aversivă (asociată cu un eveniment neplăcut).

Dintr-un alt punct de vedere, o motivare poate fi considerată drept intrinsecă sau drept extrinsecă (deşi unii cercetători se îndoiesc de validitatea acestui criteriu).

Motivarea intrinsecă presupune că persoana întreprinde ceva, pur şi simplu pentru că aşa vrea, aşa "îi vine" să facă în respectiva împrejurare, pentru că ceea ce face este ceva ce îi face plăcere.

Psihiatrul Allan Reiss crede că există un număr de 16 dorinţe fundamentale care explică motivarea intrinsecă

            http://med.stanford.edu/profiles/frdActionServlet?choiceId=

               showFacPublications&fid=4418&

- dorinţa de a mânca (sau a bea apa) atunci când apare foamea (setea)

- nevoia de a se afla în siguranţă

- dorinţa de poseda

- nevoia de a mişcare, de exerciţii fizice

- dorinţa de a afla, de a şti, de a învăţa, curiozitatea

- dorinţa de a fi acceptat, aprobat de cei din jur

- nevoia de a îi fi respectat un anumit statut social

- dorinţa de a avea prieteni

- dorinţa de apropiere romantică, nevoia de relaţii sexuale

- dorinţa de a avea familie, de a creşte copii

- dorinţa de a fi onorabil (prin acceptarea valorilor tradiţionale)

- dorinţa de a fi respectată justiţia socială

- nevoia de a se delimita ca individualitate

- nevoia de a fi respectată ordinea

- dorinţa de putere

- dorinţa de răzbunare

Motivarea extrinsecă presupune a înfăptui ceva în vederea dobândirii unei anumite recompese (bani, trofeu etc.) sau de a evita o pedeapsă previzibilă. Persoana poate să facă, în această situaţie, chiar şi ceva ce, pe moment, nu îi place, anticipând, însă, o plăcere viitoare.

O altă încercare de ierarhizare a nevoilor şi aspiraţiilor omeneşti este cunoscută sub numele de "piramida lui Maslow".

La baza piramidei s-ar afla nevoile fiziologice imediate (foame, sete, dorinţa sexuală). Când aceste nevoi sunt satisfăcute, se trece la nivelul următor. Mai sus, către vârful piramidei, se află, succesiv, siguranţa, afecţiunea (inclusiv apartenenţa la grup ca membru acceptat), stima sau respectul. În vârf se află nevoia de realizare ca individ, de valorificare a propriului potenţial creativ.

Într-o lucrare publicată în 2010 se încearcă revizuirea piramidei lui Maslow, treptele fiind, de la bază spre vârf, nevoile fiziologice imediate, protecţia personală, afilierea la grup, dobândirea unui statut social ridicat, găsirea partenerului de viaţă, păstrarea acestuia şi, la vârful piramidei, exercitarea funcţiei de părinte.

 

 

http://www.physorg.com/news201430108.html

http://www.eurekalert.org/pub_releases/2011-06/uoia-rlf062911.php

Comportamentele pot fi încurajate şi consolidate ca atare sau pot fi descurajate, prin asocierea lor cu anumite evenimente.

Consolidarea (reinforcement) unui comportament constă în creşterea probabilităţii de realizare şi de repetare a respectivului comportament.

Consolidarea poate fi pozitivă sau negativă.

Consolidarea pozitivă a unui comportament înseamnă asocierea lui cu evenimente plăcute care succed imediat acelui comportament (de exemplu, atunci când un câine stă aşezat la comanda „stai!”, primeşte un biscuit). Regiunea cerebrală implicată cel mai mult în consolidarea pozitivă a comportamentelor este striatum-ul, alcătuit din  nucleul caudat, nucleul putamen şi nucleul accumbens.

Consolidarea pozitivă a comportamentelor poate avea loc chiar şi atunci când persoana în cauză nu-şi dă seama de aceasta. Cercetări fMRI arată că o imagine aluzivă (în engleză, cue) referitoare la cocaină, arătată persoanei sub forma unui flash ce durează doar 33 de milisecunde, activează sistemul limbic, deşi vederea acelei imagini nici măcar nu este conştientizată.

Consolidarea negativă a unui comportament înseamnă asocierea lui cu evenimente ce elimină eventualii stimuli neplăcuţi pre-existenţi (de exemplu, atunci când o anumită comandă este corect executată, un anumit zgomot supărător, care persista de o bucată de timp, scade în intensitate sau dispare).

La rândul ei, descurajarea unui comportament poate fi pozitivă şi constă în asocierea acelui comportament cu evenimente neplăcute (numite pedepse) care, de asemenea, succed imediat acelui comportament şi îi scad probabilitatea de realizare şi de repetare, sau poate fi negativă (suprimarea unor eventuale privilegii).

Un comportament poate să dispară chiar în lipsa descurajării (adică poate să dispară de la sine prin extincţie).

 Nu întotdeauna plăcerea stă, în mod explicit, conştient, la baza comportamentelor voluntare.

În iulie 2008 s-a demonstrat faptul că în cazul administrării de droguri, potenţarea sinaptică pe termen lung (LTP), implicată în memorarea acestor evenimente ca fiind benefice, se produce numai dacă este vorba de un comportament voluntar, adică promovat de o vrere. Fiind vorba de studii experimentale pe animale, semnul care este interpretat drept vrere este auto-administrarea drogurilor.

 Şobolanii cărora li s-a administrat de către experimentatori cocaină (drogare pasivă) nu au dezvoltat potenţare sinaptică pe termen lung la nivelul neuronilor producători de dopamină din aria ventrală a tegmentului mezopontin. Acest proces are loc numai în cazul auto-administrării, cu menţiunea importantă că, dacă este vorba de cocaină, LTP persistă trei luni în lipsa drogului, pe când în cazul unor plăceri naturale, LTP dispare după numai trei săptămâni de-a lungul cărora produsul ce a generat respectiva plăcere naturală nu mai este consumat. Trei luni la şobolani echivalează cu zeci de ani la om, moment când, practic, dependenţa la drog este pe viaţă şi fără leac.

Vrerea, aşa cum a definit-o Berridge în 1996, se referă la dispoziţa de a acţiona în conformitate cu ce ştim că ne-a plăcut anterior. Expresia comportamentală a vrerii este cea corespunzătoare unei anticipări a recompensei hedonice şi este sub controlul sistemului dopaminic.

Pentru a ne putea comporta voluntar, trebuie să ne creăm, în prealabil, o reprezentare mentală (non-verbală sau/şi verbală) a unor lucruri care nu se află în raza de acţiune a simţurilor noastre. Cu alte cuvinte, trebuie să gândim.

 http://books.google.ro/books?id=p4PGMV2gxsEC&pg=PA318&lpg=

PA318&dq=berridge+1996&source=bl&ots=HeHMPhBH3f&sig=

fHhfpQDwHuF7-Y0s3FGf8QFLMcE&hl=ro&sa=X&ei=8LE-T767KY_MtAavwZizAw&sqi=2&ved=0CHkQ6AEwCQ#v=

onepage&q=berridge%201996&f=false

O serie de date imagistice (imagerie funcţională de rezonanţă magnetică fRMN şi tomografie prin emisie de pozitroni PET) arată că în creierul unui om care se gândeşte la o plăcere (şi la căile ce ar trebui urmate pentru dobândirea ei) se activează atât nucleul amigdalian cât şi cortexul frontal dorso-lateral (care, împreună, reglează comportamentul emoţional legat de planurile făcute privind dobândirea recompensei) precum şi acea regiune din mezencefal în care se găseşte aria ventrală a tegmentului mezopontin.

La obţinerea acelei plăceri se activează striatum-ul ventral (îndeosebi învelişul zonei anterioare a nucleului accumbens) şi, de asemenea, cortexul frontal retro-orbital, descris de mulţi autori ca un analizor al conţinutului hedonic al trăirii unei experienţe de viaţă, moment când sunt resimţite semnele savurării plăcerii (mulţumirea, satisfacţia şi bucuria). Atunci când este vorba de simţul gustului, se mai activează şi nucleul parabrahial aflat în punte.

Sunt memoraţi, totodată, şi paşii întreprinşi până la dobândirea recompensei.

La evocarea evenimentelor memorate, sau atunci când apar elemente conjuncturale legate de acele evenimente (denumite aluzii sau, în engleză, cues), o serie de semnale nervoase plecate din cortexul frontal retro-orbital determină aria ventrală a tegmentului mezopontin VTA să-şi sporească producţia de dopamină pe care o eliberează în nucleul accumbens. Creşterea concentraţiei dopaminei în miezul nucleului accumbens naşte o dorinţă vie de a repeta acel comportament capabil să recreeze respectivul eveniment plăcut şi mobilizează în acest sens resursele de inteligenţă şi de energie necesare întreprinderii acelei activităţi generatoare de plăcere.

 

Cuprins                                                                            Evitarea durerii