înapoi                                                                                          înainte 

 

Comportamentul involuntar
 

       De multe ori constatăm (sau constată cei care ne privesc) că, la un moment dat, faţa ni se înroşeşte sau , dimpotrivă, pălim, transpirăm, anumiţi muşchi svâcnesc sau ne dăm seama că au loc chiar unele mişcări la nivelul segmentelor corpului nostru, fără ca noi să fi intenţionat acest lucru!
       Unii oameni sunt afectaţi de ticuri apărute încă din copilărie, ticuri ce au drept cauză disfuncţii neurogene sau psihogene. Aparent, ticurile nu sunt provocate de ceva anume; ele sunt mişcări mai mult sau mai puţin ample şi au, uneori, caracter repetitiv.
Printre ticuri se numără mişcările involuntare ale ochilor (nistagmus), mişcările involuntare din timpul somnului etc.
       Mişcările involuntare se constituie în simptome prezente la cei care suferă de anumite boli; aşa sunt, de exemplu, contracţiile tonico-clonice din coree, tremorul din maladia Parkinson şi cel din sindromul extrapiramidal, gesturile involuntare din sindromul Tourette etc.
        Tot involuntare sunt şi convulsiile, fie cele epileptice, fie de altă natură.
       O serie de mişcări, deşi tot involuntare, sunt declanşate ca răspuns la stimuli exteriori, aşa cum sunt reflexul suptului şi reflexul de apucare la sugari, reflexul rotulian etc.
        Comportamentele involuntare tipice sunt, însă, cele ce au loc în cadrul emoţiilor.
         Etimologic vorbind, emoţia înseamnă “mişcare în afară”.
       Emoţiile reprezintă un ansamblu de modificări funcţionale multiple, produse atât în creier cât şi în corp şi având drept cauză, în ultimă instanţă, o bruscă deviere a traficului neural cerebral al impulsurilor nervoase spre şi prin anumite reţele neurale înnăscute, plasate din punct de vedere topografic, cel mai adesea, în formaţiunile cerebrale limbice, în lobii insulari ai creierului precum şi în nucleii amigdalieni (cu deosebire în acelea dintre formaţiunile menţionate care se află în emisfera cerebrală dreaptă).

      Conform unor date mai recente (2014), procesarea emoţiilor se realizează şi la nivelul cortexului orbito-frontal, unde reţelele neurale ar elabora un cod universal valabil care permite tuturor fiinţelor omenesti să se exprime în acelaşi limbaj emoţional.

   http://mediarelations.cornell.edu/2014/07/09/study-cracks-how-the-brain-processes-emotions/

      Această modificare a traficului cerebral de impulsuri poate fi provocată în mod natural de anumite schimbări mai mult sau mai puţin bruşte ale mediului înconjurător (o agresiune fizică sau verbală sau, dimpotrivă, apariţia persoanei iubite etc.) sau prin stimularea electrică profundă a unor regiuni ale creierului (deep brain stimulation DBS), prin plasarea unor câmpuri magnetice intense în apropierea cutiei craniene (transcranial magnetic stimulation TMS), prin aplicarea unor ultrasunete cu frecvenţe de ordinul megaherţilor, prin injectarea unor substanţe chimice în creier sau chiar printr-o rază luminoasă condusă în creier prin fibre optice (dar după o prealabilă administrare a unor substanţe fotosensibile).
        Ivirea bruscă a unui stimul pe care cablajul creierului (cablaj înnăscut, dar modificat ulterior, într-o anumită măsură, prin învăţare) îl recunoaşte ca fiind legat de un eveniment neaşteptat ce poate reprezenta un pericol iminent, ceva dezgustător, o ofensă, o pierdere, sau, dimpotrivă, ceva plăcut) generează un flux informaţional sub forma unui tren de impulsuri nervoase care pleacă de la receptorii organelor de simţ şi se îndreaptă către talamusul senzorial.
        O parte a impulsurilor ajunse la talamusul senzorial abordează calea scurtă către nucleul lateral amigdalian (calea talamo-amigdaliană) unde are loc o analiză informaţională sumară dar rapidă a datelor, după care nucleul central amigdalian declanşează un răspuns motor emoţional involuntar, cu caracter de urgenţă, sub imperiul fricii (sau, după caz, al bucuriei) numit adesea "reacţie viscerală".

Este cunoscută starea inconfortabilă resimţită la nivelul viscerelor atunci când suntem confruntaţi cu un pericol. Aşa numitul "instinct visceral" are un impact semnificativ asupra modului în care vom reacţiona ca urmare a fricii. Are loc un fel de dialog între creier şi viscere, mijlocit de nervul vag. Într-adevăr, după secţionarea (la şoarecii de experienţă) a fibrelor aferente ale nervului vag, fibre prin care informaţia circulă de la viscere spre creier, animalele par a nu se mai teme de spaţiile deschise şi nici de lumină.

Se ştie, de altfel, că, în clinică, stimularea nervului vag are efect benefic în tratamentul epilepsiei, al depresiei precum şi al tulburărilor legate de stress-ul post-traumatic.

http://www.sciencenewsline.com/summary/2014052215230008.html

        O altă parte a impulsurilor nervoase ajunse la talamusul senzorial abordează o cale mai lungă (calea talamo-cortico-amigdaliană) spre cortexul senzorial primar, iar de aici, la cortexul asociativ senzorial unimodal (unde percepem ce anume ne ameninţă) şi abia de aici la nucleul amigdalian. De multe ori, impulsurile pot vizita, în trecere, şi cortexul asociativ senzorial multimodal, unde obiectul respectiv este reprezentat sub formă de concept, urmând ca abia apoi să ajungă la nucleul amigdalian, răspunsul la stimul beneficiind, astfel, şi de o apreciere obiectivă a gravităţii reale a pericolului, dată de experienţa confruntărilor precedente cu respectivul pericol memorate la nivelul hipocampului (contextualizare).

        Emoţiile sunt, aşa dar, involuntare. Involuntare sunt, desigur, şi manifestările lor, precum contracţiile unor muşchi striaţi (de exemplu, muşchii zygomaticus major si orbicularis oculi care produc zâmbetul), ale unor muşchi netezi (aşa numiţii „fluturi în stomac”), fenomenele de vasodilatare ce produc roşeaţa feţei, fenomenele de vasoconstricţie ce dau paloarea feţei celor mânioşi, secreţiile unor glande (de exemplu, secreţia de adrenalină şi cortizon de către glandele suprarenale), transpiraţia excesivă, toate acestea fiind părţi integrante ale emoţiilor respective.

        Emoţiile pot surveni spontan dar pot fi induse şi artificial, prin stimularea electrică directă a unor regiuni ale creierului sau prin stimularea magnetică transcraniană, la fel ca şi prin administrarea directă în creier a unor substanţe chimice. Emoţiile care ne călăuzesc comportamentul au fost clasificate în emoţii primare şi emoţii secundare.
        http://www.mth.uct.ac.za/~ellis/AND%20II.pdf
        Principalele emoţii primare (după Toronchuk & Ellis, 2009) sunt:
        a) Emoţiile individuale, menite să crească şansele de supravieţuire într-o lume complexă ce se constituie adeseori ca o scenă a unor evenimente imprevizibile:
       1. emoţii asociate explorării lumii înconjurătoare, a căutării noului, emoţii (în general plăcute) care oferă de multe ori surprize şi care pot lua, printre altele, forma curiozităţii, a interesului, a apetitului, a îndrăgostirii (infatuation) etc. (în linii mari, are loc aşa numita înviorare -arousal - sau plăcere "dopaminică").  
http://www.slate.com/id/2224932/

        2. emoţii asociate găsirii acelor lucruri necesare sau atrăgătoare căutate şi a savurării lor sub forma bucuriei, a satisfacţiei sau, la limită, a fericirii (plăcerea "endorfinică")  http://www.physorg.com/news171643402.html
        3. emoţii asociate jocului (un amestec de plăcere "dopaminică" şi plăcere "endorfinică" în care plăcerii triumfului în diverse competiţii îi este rezervată o poziţie centrală; plăcerea jocului este aceea care stimulează învăţarea şi permite schiţarea ierarhiei sociale)
         4. frica, spaima, anxietatea, teama de durere, şi, în general, teama de suferinţă
        5. dezgustul, dispreţul, aversiunea (care, alături de frică, cresc şansele evitării eventualelor pericole sau agresiuni)
        6. furia, mânia, supărarea (care permit înfruntarea şi, eventual, alungarea agresorului)

      b) Emoţiile sociale, menite să crească şansele de reproducere şi de integrare în societate sunt:
        7.  plăcerea asociată relaţiilor inter-umane în scopul împerecherii
        8.  plăcerea asociată relaţiilor inter-umane în vederea socializării
        9.  plăcerea asociată îngrijirii celor mai slabi
      10.  plăcerea asociată dominării celor mai slabi

        Emoţiile secundare sunt stări afective care îşi fac apariţia atunci când emoţiile primare se asociază cu elemente de cogniţie, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul ruşinii sau în cazul vinovăţiei.
      
Sentimentele sunt stări afective durabile, generate ca urmare a conştientizării emoţiilor. De exemplu, euforia şi extazul sunt sentimente legate de fericirea conştientizată; melancolia şi regretul sunt legate de tristeţe; timiditatea şi panica sunt legate de frică etc.

Cuprins                                                                                     Surpriza